Departamentul Economic
1203 vizualizări 25 aug 2018

După ce Carniprod (Tulcea) a deschis lista neagră cu 45.000 de porci ucişi şi 150 de locuri de muncă desfiinţate, confirmările de focare din judeţul Tulcea - Tichileşti şi Gropeni - vor adăuga 200.000 la numărul de porci ucişi şi 600 de posturi la numărul locurilor de muncă desfiinţate. Pănă la acel moment, totalul la nivel naţional al porcilor ucişi era deja de peste 70.000 în ferme şi aproape 50.000 în gospodării ale populaţiei, astfel că numărul eutanasierilor va trece de 350.000, transmite Mediafax.

Până atunci, însă... „Îmi vine să plâng, să văd zeci de mii de animale sacrificate. Nu ştiu dacă dumneavoastră realizaţi lucrul acesta. Pe partea aia de gard se vede altfel. Pierderea e foarte mare, de ordinul milioanelor de euro. Ferma s-a închis deja. E în şomaj toată lumea, inclusiv eu. Este foarte agresiv virusul. Se distruge zootehnia. Deja s-a distrus o bucată bună de ea. Bănuiesc că tot sud-estul ţării noastre este la pământ şi va fi în continuare la pământ”, a declarat fostul şef al fermei de porci de la Tichileşti, Alexandru Dumitrescu.

Reprezentanţii fermierilor şi liderii asociaţiilor de consumatori acuză autorităţile că eutanasiază inclusiv porci sănătoşi, nefiind capabile să identifice boala la fiecare animal în parte, şi că le refuză crescătorilor posibilitatea de a evacua porcii sănătoşi din zonele confirmate ca fiind focare de pestă porcină africană. În plus, observând agresivitatea cu care se răspândeşte boala, fermierii sunt convinşi că România a fost (şi, probabil, mai este) ţinta unor atacuri bio-teroriste, astfel că a devenit necesară intervenţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Iar preşedintelui Klaus Iohannis i se cere să instituie starea de necesitate - necesară adoptării unor măsuri mai ferme şi urgente, dar şi ca bază juridică pentru rezilierea de contracte sau acordarea de despăgubiri şi de scutiri fiscale.

„Am ajuns la 29.000 de porci ucişi dintr-un total de 45.000 de porci ce urmează să fie ucişi şi incineraţi. Trebuie să distrugem şi 500-600 de tone de carne de porc din depozite. Suntem într-o zonă critică aici, în apropiere de Delta Dunării. Pe viitor vom achiziţiona carne de porc de la alţi producători“, a spus Nicolae Ciuleac, proprietarul Carniprod Tulcea. Toţi cei 150 de angajaţi ai complexului de creştere a porcinelor vor rămâne fără serviciu. „Le mai dau luna asta salariu şi apoi Dumnezeu cu mila. Rămânem cu sectorul comercial, terenurile agricole, dar porcii să-i crească alţii“, a spus Nicolae Ciuleac.

Sâmbătă, pesta porcină africană a fost confirmată la cea mai mare fermă de porci din România şi a doua ca mărime din Europa - complexul din localitatea Gropeni, judeţul Brăila, care adăposteşte aproape 140.000 de porci. Toate animalele din fermă vor fi eutanasiate. Iniţial, existenţa pestei porcine africane a fost confirmată de un laborator veterinar din Brăila, dar pentru confirmarea oficială a virusului a fost nevoie şi de o confirmare a Laboratorului Naţional de Referinţă din Bucureşti. Rezultatele analizelor făcute în Capitală au venit sâmbătă şi au confirmat contaminarea cu virusul pestei porcine africane la ferma din Gropeni, judeţul Brăila. Astfel, toţi porcii din fermă - aproximativ 140.000 de animale - vor fi eutanasiaţi, iar operaţiunea va începe luni, fiind necesare pregătiri din cauza numărului foarte mare de animale care vor fi sacrificate.

Confirmarea de la Gropeni apare la scurt timp după ce virusul a fost confirmat la un alt complex din judeţul Brăila, în localitatea Tichileşti, unde erau 35.000 de porci.

Cele mai recente statistici, anunţate miercuri de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), arătau că pesta porcină africană evoluează în două zone geografice, fiind confirmate în prezent 727 de focare, situate în 156 de localităţi din 10 judeţe.

„În zona de nord-vest a României, boala evoluează în 3 judeţe, Satu-Mare, Sălaj şi Bihor, prezenţa virusului fiind confirmată în 14 localităţi. Au fost ucişi 1.382 de porci domestici şi au fost afectaţi 14 porci mistreţi. În zona de sud-est, boala a fost confirmată în 142 de localităţi, din judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Călăraşi şi Ilfov. Au fost ucişi 46.286 de porci domestici din gospodăriile populaţiei, iar în 8 exploataţii comerciale de mare capacitate, până la data de 22 august 2018, au fost ucişi 70.036 de porci”, a menţionat ANSVSA.

La nivelul autorităţilor, eforturile sunt pe măsura urgenţei şi intensităţii crizei, dar rezultatele acestora nu îi satisfac pe fermieri. Singura măsură de care se „agaţă” oficialii este despăgubirea în bani pe care o va acorda statul celor afectaţi de pesta porcină, dar şi această despăgubire este pusă sub semnul întrebării. „Despăgubirea pentru persoanele şi fermele afectate de pesta porcină africană se acordă doar temporar, ca măsură de ultim resort”, a transmis comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, într-o scrisoare adresată ca răspuns la solicitarea europarlamentarului român Laurenţiu Rebega.

”Sunt complet familiarizat cu faptul că restricţiile veterinare au efecte economice asupra crescătorilor de porci din zonele în cauză. Articolul 220 al Regulamentului UE Nr. 1308/2013, care stabileşte organizarea comună a pieţelor produselor agricole, oferă posibilitatea de a adopta măsuri pentru susţinerea pieţei, care sunt de natură excepţională şi temporară. Acest tip de măsură de susţinere a pieţei poate fi acordat doar pentru o perioadă scurtă de timp pentru a completa măsuri veterinare ţintite. Aceste măsuri nu sunt, sub nici o formă, menite să ofere ajutor financiar continuu în zonele restricţionate”, a precizat comisarul european, în scrisoarea către Laurenţiu Rebega.

De cealaltă parte, preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, a declarat într-un interviu pentru Mediafax că „avem fonduri suficiente (n.n.- pentru gestionarea crizei generate de pesta porcină africană), am primit tot ce am solicitat la rectificarea bugetară - desigur, în raport cu estimările pe care le-am făcut privind evoluţia bolii”.

„Pentru gospodăriile afectate, până acum s-au finalizat 93 de dosare care prevăd despăgubiri în valoare totală de 217.700 de lei, dar mai avem în lucru, în diferite faze de analiză şi avizare, încă 1.728 de dosare. Despăgubirile vor fi plătite, de altfel comisiile de evaluare pentru despăgubiri lucrează în plin, noi încercăm ca în interiorul termenului de 90 de zile, prevăzut de legislaţie, să facem aceste plăţi”, a mai spus Geronimo Brănescu.

Chiar şi Executivul, acuzându-l pe preşedintele Klaus Iohannis că boicotează rectificarea bugetară, îi reproşează că încurcă inclusiv socotelile gestionărr pestei porcine „Prin proiectul rectificării bugetare sunt asigurate resurse pentru plata compensaţiilor pentru animalele sacrificate, achiziţionarea de dezinfectanţi, incineratoare mobile, transportul animalelor sacrificate etc. Întârzierea adoptării rectificării bugetare afectează buna desfăşurare a Programului de control şi combatere a pestei porcine africane”, a transmis, vineri, Guvernul.

Până şi guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, a declarat recent că pesta porcină africană nu a fost inclusă în calculele prognozei de inflaţie, dar importurile masive de carne înregistrate după declanşarea acestei crize sunt „o realitate”. „Pesta porcină nu am inclus-o în calculele noastre. S-au importat însă cantităţi mari de carne în această perioadă, ceea ce este o realitate”, a spus Mugur Isărescu, după conferinţa de prezentare a noului Raport asupra inflaţiei. „Avem oameni care se plimbă prin pieţe şi se uită la preţuri; considerăm că preţurile la alimente sunt rezonabile şi vă asigurăm că inflaţia tinde în jos”, a mai spus guvernatorul.

 

 

 

 

Citește și: