Clarice DINU
Clarice DINU
1663 vizualizări 9 sep 2017

Actul normativ relevă o estimare negativă în privinţa veniturilor fiscale ale statului, de nu mai puţin de 2,9 miliarde de lei. Scăderea este de 1,78 de miliarde de lei în cazul impozitului pe profit al agenţilor economici, în vreme ce de la bănci se aşteaptă un plus de 284 de milioane de lei. 

Şi veniturile estimate din TVA sunt cu minus, statul aşteptându-se la încasări mai mici cu 1,2 miliarde de lei. 

Finanţele se aşteaptă să încaseze 587 de milioane în plus din accize, alte 2 miliarde la capitolul venituri nefiscale, 74 de milioane din impozitul pe salarii şi 304 din cel pe dividende. 

De asemenea, în proiectul de lege sunt prevăzute o serie majorări la creditele de angajament majorate, care înseamnă, de fapt, cheltuieli pe datorie. 

CONSULTĂ AICI PROIECTUL DE RECTIFICARE

CONSULTĂ AICI ANEXA 

CONSULTĂ AICI NOTA DE FUNDAMENTARE

În ceea ce priveşte cheltuielile, creşteri semnificative sunt cu cele de personal, 2.282,2 milioane lei, cu bunuri şi servicii, 317,2 milioane lei, şi cu dobânzile, cu 500,0 milioane lei. De asemenea, cheltuielile cu asistenţa socială cresc cu 2.529,8 milioane lei, în principal, pentru plata drepturilor de asistenţă socială (pensii şi ajutoare, drepturi de creştere copil, indemnizaţii pentru persoane persecutate din motive etnice). 

Optimismul afişat de ministrul Finanţelor se bazează pe estimări de creştere economică. 

„Rezultatele din primul semestru arată că în 2017 creşterea economică va fi de 5,6%, faţă de 5,2% cât se estimase anterior, la fundamentarea bugetului pe acest an. Ca urmare a acestei creşteri, avem în vedere realizarea unui Produs Intern Brut de 837,1 miliarde de lei, faţă de suma din prognoza iniţială, de 815,2 miliarde de lei”, a spus Ionuţ Mişa la prezentarea proiectului de rectificare. 

Guvernul ia însă bani de la ministerele principale responsabile cu investiţiile - Transporturi, Dezvoltare - şi dă bani în plus la SRI, Ministerul Public, Justiţe şi Interne.

Bani în plus vor primi ministerele Agriculturii - 1,5 miliarde de lei,  Afacerilor Interne - 1,16 miliarde de lei,  Sănătăţii - 207 milioane de lei, Muncii - 95,9 milioane de lei, Finanţelor - 426,6 milioane de lei, Justiţiei - 357,4 milioane de lei, Serviciul Român de Informaţii - 298,8 milioane de lei, Mediul de Afaceri - 287,9 milioane de lei, Ministerul Public - 203,5 milioane de lei. 

De asemenea, bugetele locale au primit o suplimentare de 697,2 milioane de lei.

Într-un interviu pentru Ziarul Financiar, Ionuţ Mişa a explicat că la rectificarea bugetară se vor lua bani de la ministerele care nu au avut capacitatea să utilizeze fondurile.

„Multe ministere au o execuţie slabă. Ministerul Transporturilor nu are o execuţie bună la investiţii. Este adevărat că erau sume mari pe fonduri europene, dar nu s-a reuşit atragerea lor, aşa încât până la această oră execuţia este slabă. Abia acum a demarat execuţia. A durat foarte mult acreditarea Autorităţilor de Management. Dar a fost premierul la Bruxelles, a vorbit cu preşedintele Jean-Claude Juncker şi s-a reuşit deblocarea. Încep să vină banii. Cred că vom încheia cu venituri din fonduri UE de 5,2 miliarde de euro, conform programului. Este adevărat că investiţiile sunt cu 17% în scădere la opt luni. La rectificare vom lua bani de la ministerele care nu au avut capacitatea să utilizeze aceşti bani şi vom da la cele care au nevoie de bani. Vom lua şi de la Transporturi. Vom păstra deficitul la 2,95% din PIB. În niciun caz nu vom trece de 3%”, a afirmat ministrul Finanţelor. În ceea ce priveşte execuţia bugetară, Ionuţ Mişa a spus că: „Avem bani. Nici măcar o secundă nu am discutat cu FMI despre vreun împrumut”.

Citește și: