Dan Straut
960 vizualizări 15 apr 2018

Deficitul comcercial al României a crescut de la -1,3 miliarde de euro în primele două luni din 2017 la -1,7 miliarde de euro, în creştere cu 0,4 puncte procentuale.

Potrivit Eurostat, prima estimare a exporturilor de bunuri către restul lumii în februarie 2018 pentru zona euro a fost de 177,5 miliarde de euro, o creştere de 3% faţă de februarie 2017, când s-au înregistrat 172,3 miliarde de euro.

„Importurile din restul lumii s-au ridicat la 158,6 miliarde de euro, o creştere de 1,5% faţă de februarie 2017 când s-au înregistrat 156,2 miliarde de euro. Ca rezultat, zona euro a înregistrat o valoare de 18,9 miliarde de euro în comerţul cu mărfuri cu restul lumii în februarie 2018, comparativ cu creşterea de 16,1 miliarde de euro în luna februarie 2017. Comerţul în interiorul zonei euro a crescut până la 153,7 miliarde de euro în februarie 2018, în creştere cu 3,9% faţă de februarie 2017”, se precizează în raportul Eurostat.

În primele două luni ale acestui an, exporturile de mărfuri din zona euro către restul lumii au crescut la 356,2 miliarde de euro (o creştere de 5,9% faţă de aceaşi perioadă a anului precedent), în timp ce importurile au crescut la 333,8 miliarde de euro (o creştere de 3,8% faţă de ianuarie-februarie 2017).

Zona euro a înregistrat un excedent de 22,4 miliarde de euro, faţă de +14,5 miliarde de euro în ianuarie-februarie 2017. Comerţul intra-euro a crescut până la 314 miliarde euro în ianuarie-februarie 2018, în creştere cu 6,5%.

Pe de altă parte, prima estimare a exporturilor de bunuri extra-UE28 în februarie 2018 a fost de 149,2 miliarde de euro, în creştere cu 1,7% faţă de anul precedent, mai arată Eurostat.

„Importurile din restul lumii au fost de 145,9 miliarde de euro, în scădere cu 0,4% comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent, când se înregistrau 146,5 miliarde de euro. Ca urmare, UE28 a înregistrat un excedent de 3,3 miliarde de euro în comerţul cu mărfuri cu restul ţărilor în februarie 2018, faţă de +0,2 miliarde de euro în februarie 2017”, potrivit Eurostat.

Comerţul intra-UE28 a crescut până la 277,4 de miliarde de euro în februarie 2018, + 3,5% faţă de februarie 2017.

Datele raportate mai arată că în ianuarie-februarie 2018 exporturile de bunuri în afara UE-28 au crescut la 299,7 miliarde de euro (o creştere de 4% faţă de ianuarie-februarie 2017), în timp ce importurile au crescut la 316,8 miliarde de euro (o creştere de 3,6% faţă de ianuarie-februarie 2017). Ca rezultat, UE28 a înregistrat un deficit de 17,1 miliarde de euro, faţă de - 17,5 miliarde de euro în ianuarie-februarie 2017.

Comerţul intra-UE28 a crescut la 567,2 miliarde de euro în ianuarie-februarie 2018, + 6,6% faţă de ianuarie-februarie 2017, se mai arată în raport.

Citește și: