no author
Mona Scarisoreanu
1058 vizualizări 5 sep 2017

Produsul Intern Brut, date ajustate sezonier, estimat pentru trimestrul II 2017 a fost de 207636,2 milioane de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 1,6% faţă de trimestrul I 2017 şi cu 5,7% faţă de trimestrul II 2016, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

În ceea ce priveşte primul semestru al acestui an, Produsul Intern Brut estimat a fost de 411300,2 milioane de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 5,7% faţă de semestrul I 2016.

Iar, pentru semestrul al doilea din 2017, Produsul Intern Brut, serie brută, estimat a fost de 196641,7 milioane de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 5,9% faţă de trimestrul II 2016.

Produsul Intern Brut estimat pentru semestrul I 2017 a fost de 360856,5 milioane lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 5,8% faţă de semestrul I 2016.

La creşterea PIB, în semestrul I 2017 faţă de semestrul I 2016, au contribuit toate ramurile economiei, cu excepţia construcţiilor, contribuţii pozitive mai importante având următoarele ramuri:

- Industria (+1,7%), cu o pondere de 23,3% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 7,3%;

- Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+1,5%), cu o pondere de 19,5% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 8,1%;

- Informaţiile şi comunicaţiile (+0,8%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (6,0%) dar care au înregistrat o creştere semnificativă a volumului de activitate (12,7%);

- Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+0,7%), cu o pondere de 6,7% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 10,6%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 7,7% contribuind cu 5,0% la creşterea PIB.

O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-0,7%), consecinţă a creşterii cu 8,7% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii, de 10,0%.

Capcana ascunsă în datele economice record ale României

România are nevoie ca de aer de creştere economică, însă datele record raportate pentru primul semestru, confirmate de Eurostat şi INS, nu sunt deloc liniştitoare. Cu motorul consumului turat la maxim şi o scădere vertiginoasă a investiţiilor, finalul cursei nu se anunţă unul fericit. „Am mai vazut acest film, a rulat cu alţi actori, aceeasi piesă, în 2007-2008. Singura intrigă care lipseste este o criza externă majoră. Au trecut 10 ani de la ultima, iar finanţele internationale sunt afectate de un şoc major aproape la fiecare 10 ani”, spunea luna trecută Iancu Guda, preşedintele asociaţiei analiştilor financiari-bancari.

 „Aproximativ două treimi din creştere este alimentată de consum: mâncăm, bem, ne schimbăm garderoba, cumpărăm produse (electrocasnice în special) şi călătorim. Într-adevăr, creşte şi cifra de afaceri din industrie (+10%) şi servicii (+8%), dar acestea contează prea puţin în formarea PIB. Cumparam mai mult decât producem, şi diferenţa se duce în importuri.”, a susţinut Iancu Guda, preşedintele asociaţiei analiştilor financiari-bancari, într-o postare pe Facebook.

Creşterea economică este însoţita de majorarea deficitelor, a adăugat el, precizând că statul cheltuie mai mult decât încasează, iar acest decalaj creşte. Veniturile fiscale cresc mai lent decat prognoza (+4% fata de +7,5%), în timp ce cheltuielile publice cresc mult mai accelerat (salarii +20%, ajutoare sociale +10%). De asemenea, investiţiile străine scad pe fondul neîncrederii.

„Am mai vazut acest film, a rulat cu alţi actori, aceeaşi piesă, în 2007-2008. Singura intrigă care lipseste este o criza externă majoră. Au trecut 10 ani de la ultima, iar finanţele internationale sunt afectate de un şoc major aproape la fiecare 10 ani”, a concluzionat el. 

Citește și: