Izabela Cutieru
388 vizualizări 25 mar 2019

Comisia Europeană a declarat că practicile ilegale ale companiei Nike au început în perioada cuprinsă între 2004 şi 2017 şi au vizat mărfuri licenţiate pentru FC Barcelona, ​​Manchester United, Juventus, Inter Milano, AS Roma şi Federaţia Franceză de Fotbal.

Cazul s-a concentrat asupra rolului de licenţiator al companiei Nike, aceasta asigurând realizarea şi distribuţia de mărfuri licenţiate sub numele mărcilor unor cluburi de fotbal.

Sancţiunea a survenit în urma unei anchete desfăşurată pe parcursul a doi ani, declanşată de o investigaţie sectorială privind comerţul electronic din Uniunea Europeană. UE doreşte să stimuleze comerţul online şi creşterea economică.

 

Comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, a declarat că acţiunile Nike au privat fanii de fotbal din alte ţări de oportunitatea de a cumpăra mărfurile cluburilor, cum ar fi căni, genţi, lenjerie de pat, papetărie şi jucării. „Nike a împiedicat mulţi dintre licenţierii săi să vândă aceste produse în alte ţări, fapt ce a condus la preţuri mai mari pentru consumatori”, a afirmat Vestager într-o declaraţie.

Practicile Nike au inclus clauze enunţate în contracte, care interzic vânzările în afara teritoriului de către licenţiaţi, precum şi ameninţări la încheierea acordurilor dacă aceştia ignorau clauzele. Amenda a fost ulterior redusă cu 40%, după ce Nike a cooperat cu autoritatea de reglementare a UE.

 

Citește și: