1883 vizualizări 2 iul 2018

Studiul de Prefezabilitate aferent Magistralei 4 de metrou Lac Străuleşti - Gara Progresul, tronsonul Gara de Nord - Gara Progresul a fost aprobat în Consiliul Tehnico-Economic al Metrorex SA, costul investiţiei fiind estimat la 1,1 miliarde de euro, arată un comunicat transmis joi de companie.

„Studiul a relevat faptul că dintr-o gamă de opţiuni în ceea ce priveşte mijloacele de transport în comun - precum metroul, autobuzul, tramvaiul, autobuzul rapid - metroul reprezintă cea mai benefică şi fezabilă intervenţie de transport public de-a lungul coridorului care leagă Gara de Nord şi Gara Progresul”, se precizează în comunicat.

Un nou scandal zdruncină Facebook: datele a peste 120 de milioane de utilizatori au fost furate

Producătorul auto care închide toate fabricile din ţară şi concediază peste 8.000 de persoane

Pericolul care pândeşte întreaga lume. Ţara care se pregăteşte de război nuclear

Metrorex anunţă că principalele concluzii ale Studiului de Prefezabilitate sunt:
- crearea unui sistem eficient de transport la nivelul oraşului;
- reducerea impactului activităţilor de transport asupra mediului;
- îmbunătăţirea siguranţei sistemului de transport din Bucureşti;
- reducerea traficului de călători de pe Magistrala 2 de metrou prin creşterea capacităţii de transport public de-a lungul coridorului nord-sud;
- îmbunătăţirea accesibilităţii transportului public în zonele cu densitate mare a populaţiei din partea de sud a Bucureştiului.

„Noul tronson de metrou va avea o lungime de cca. 11 km şi aproximativ 14 staţii + 1 depou. Costul investiţiei este estimat la 1,1 miliarde de euro (1.120 de milioane de euro). În continuarea Studiului de Prefezabilitate se efectuează Studiul de Fezabilitate, ce are ca termen de finalizare al doilea semestru din 2019, iar cele două studii sunt finanţate prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român”, arată documentul.

Potrivit Metrorex, elaborarea Studiului de Pre-Fezabilitate şi Fezabilitate urmăreste oportunitatea realizarii Liniei de metrou - Lac Străulesti - Gara de Nord - Gara Progresu. Construcţia liniei de metrou va îmbunătăţi transportul public urban din Bucureşti prin descongestionarea traficului de suprafaţă din zona centrală şi de sud a oraşului şi va realiza legătura direct între zona de nord-vest şi zona de sud a Capitalei.

Citește și: