Gandul.info
Iulian Anghel
524 vizualizări 28 iun 2018

În luna mai, inflaţia a ajuns la 5,4%, cea mai mare din ultimii cinci ani. În aprilie (ultimele date de la Statistică) salariile nete au crescut faţă de aprilie 2017 cu 14,7%, dar “indicele câştigului mediu nominal net” a fost de doar 109%, ceea ce înseamnă că o treime din creşterea salarială a fost anulată de inflaţie.

Problema este că salariile nu cresc peste tot la fel şi, acolo unde nu cresc suficient ca să acopere inflaţia, veniturile reale şi, implicit, nivelul de trai al oamenilor, scade.

Banca Naţională a intervenit de trei ori din toamna trecută încoace, majorând dobânda-cheie (dobânda la care împrumută băncile comerciale), până la 2,5%. O astfel de intervenţie majorează dobânzile comerciale, iar scopul este diminuarea creditării, astfel ca oamenii să nu se mai împrumute foarte mult, prin urmare consumul să scadă, antrenând reducerea inflaţiei. Dar o intervenţie foarte brutală este şi foarte riscantă, pentru că ea majorează ratele la credite punând oamenii în dificultate, prin urmare BNR se va opri aici, foarte probabil, aici cel puţin în acest an.

mugur isarescu, raport asupra inflatiei

BNR crede că inflaţia se va domoli în a doua parte a anului şi va ajunge la 3,1% în decembrie. Alţii văd o inflaţie mai mare. Analiştii Băncii Transilvania cred că inflaţia va atinge, la final de an, 3,6%, iar cei ai Pireus Bank că ea va fi de 3,82%

În luna mai, România a înregistrat cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre ţările europene, dublă faţă de media europeană.

Am putea vedea, începând cu iunie, pentru câteva luni, o inflaţie în scădere, graţie “preţurilor volatile” (preţurile care fluctuează sezonier), dar şi pentru că Ministerul Finanţelor a decis să compenseze pentru transportatori supraacciza la carburanţi, ceea ce ar putea reduce uşor costul transportului de mărfuri, fapt ce s-ar putea reflecta în preţuri. Însă, pe piaţa mondială, preţul petrolului continuă să crească, prin urmare compensarea supraaccizei ar putea fi torpilată de preţurile internaţionale.

Pe termen lung, lucrurile nu arată prea bine, iar analiştii financiari de la CFA cred că inflaţia va fi, pe un orizont de un an, de 4,58%.

 

Citește și: