Alexandra Mortu
1550 vizualizări 7 nov 2019

Cele mai mari valori s-au înregistrat în industria serviciilor de IT (tehnologia informaţiei), potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.

În schimb, cele mai mici venituri salariale medii nete au fost înregistrate în industria producerii de articole vestimentare - 1.762 lei.

„În luna septembrie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna august 2019 ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau pentru «Ziua petrolistului»), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice”, precizează INS.

Salarial mediu nominal brut a fost 5.041 lei, având  o creştere de 1,2% faţă de cel din luna august 2019.

În industria petrolieră şi cea agazelor naturale, cu precădere în extracţia resurselor, s-au înregistrat cele mai mari creşteri, cu 21,8% mai mult, urmată de cea a fabricării produselor de tutun, cu 17,6%.

 

 

Citește și: