Gandul.info
Ionel Dancu
1777 vizualizări 18 aug 2018

"Nu e vorba de dat un ban în plus sau în minus, dar atunci când ai o execuţie atât de proastă a bugetului şi doar pentru că îţi doreşti tu să te plimbi cu bucătarul peste tot pe unde te duci la vilele de protocol, asta nu înseamnă că trebuie să îţi acorde cineva mai mulţi bani la rectificare. Deci, aşa cum şi-a aşternut, aşa doarme fiecare. N-au cheltuit banii, poate îi vor cheltui data viitoare", a declarat, sâmbătă, Darius Vâlcov, la Antena 3, despre tăierea bugetului Administraţiei Prezidenţiale.

Întrebat dacă este posibil ca Preşedinţia să rămână fără bani, aşa cum a acuzat Administraţia Prezidenţială, consilierul economic al premierului Viorica Dăncilă a spus că Guvernul va acorda toate sumele necesare.

"Chiar şi după rectificare, creditele de angajament, adică angajarea sumelor, se vor putea face. Şi dacă vor face aceste angajamente şi vor depăşi limita sumelor bugetare pe care le au la dispoziţie, bineînţeles că printr-o rectificare imediată sau prin fondul de rezervă, se vor da banii necesari. Dar, deocamdată, când ai cheltuit sub 40% din ceea ce ai avut alocat în şapte luni de zile, la ce să te aştepţi? O să discutăm şi la următoarea rectificare cu toate ministerele. Cine şi-a cheltuit banii a primit în plus, şi i-au fost tăiaţi cui nu şi-a cheltuit banii. Şi asta va fi regula de acum încolo", a completat Vâlcov.

Chestionat dacă Guvernul va aproba, săptămâna viitoare, rectificarea bugetară, Darius Vâlcov a răspuns: "Este decizia doamnei prim-ministru, noi suntem pregătiţi. Nu ştim dacă au venit şi avize de la CSAT pentru bugetele SRI, SIE, Administraţia Prezidenţială, şi aşa mai departe, dar în momentul în care vor fi şi aceste avize, dacă ele sunt necesare, rectificarea va trebui să fie aprobată".

Pe 7 august, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că bugetul Administraţiei Prezidenţiale a fost redus cu 11,1 milioane de lei.

"Tăierea este de 11,1 milioane, ea se compune din 8 milioane minus la bunuri şi servicii, avem un plus de un million la cheltuielile de personal. Sumele sunt până la final de an. Va fi o a doua rectificare la finalul lui octombrie. Avem posibilitatea de a aloca sume suplimentare din fondul de rezervă al Guvernului, pentru orice fel de cheltuieli suplimentare. Deci nu vor fi probleme", a spus Teodorovici.

În aceeaşi zi, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi, a precizat că a adus la cunoştinţa MFP şi Guvernului "situaţia gravă în care s-ar putea ajunge dacă vor fi efectuate reducerile masive de buget", menţionând că, anterior, a purtat discuţii pe această temă cu Darius Vâlcov, mandatat în acest sens de premierul Viorica Dăncilă. Potrivit sursei citate, Administraţia Prezidenţială nu va putea achita integral viitoarele obligaţii contractuale, nici pentru deplasări externe, nici pentru alte angajamente, în lipsa creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţilor.

Administraţia Prezidenţială a mai criticat rectificarea bugetară a Guvernului, precizând că, prin tăierea fondurilor Preşedinţiei, România nu-şi va putea păstra angajamentele, precum Summit-ul celor 3 mări, a completat Dobrovolschi. O nouă adresă a fost trimisă către Ministerul de Finanţe.

"Bugetul Administraţiei Prezidenţiale pe 2018 a fost stabilit în cuantum de 57,558 de milioane de lei, tocmai pentru că aceasta este suma necesară susţinerii în mod corespunzător a activităţii preşedintelui României. În contextul unei rectificări negative de o asemenea anvergură România nu va putea fi reprezentată şi nu va putea să-şi onoreze angajamentele internaţionale asumate, cum ar fi găzduirea şi organizarea Summit-ului „Iniţiativei celor 3 mări” şi evenimentele din 2019, prilejuite de exercitarea de către România a Consiliului Uniunii Europene. Partenerii externi ai României vor afla astfel că Guvernul blochează angajamentele noastre.", a explicat, la începutul acestei luni, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

 

Citește și: