Gandul.info
Sorin Bogdan
551 vizualizări 15 mai 2018

Produsul Intern Brut pe trimestrul I din 2018 a crescut cu 4% faţă de acelaşi trimestru din 2017, dar rămâne la acelaşi nivel faţă de trimestrul anterior, arată datele transmise marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Menţinerea la acelaşi nivel este explicată prin revizuirea unor date.

„Faţă de acelaşi trimestru din anul 2017, Produsul Intern Brut  (PIB) a înregistrat o creştere cu 4,0% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier. Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul I 2018, fiind înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în comunicatul de presă din 5 aprilie 2018”, se arată într-un comunicat al INS.

Seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului Intern Brut pentru trimestrul IV 2017, publicată în comunicatul de presă din 5 aprilie 2018. Astfel:
- rezultatele trimestrului I 2017, comparativ cu trimestrul IV 2016, au fost revizuite de la 2,0% la 2,4%
- rezultatele trimestrului II 2017, comparativ cu trimestrul precedent, au fost revizuite de la 1,7% la 1,6%
- rezultatele trimestrului III 2017, comparativ cu trimestrul II 2017, au fost revizuite de la 2,4% la 2,2%
- rezultatele trimestrului IV 2017, comparativ cu trimestrul III 2017, au fost revizuite de la 0,5% la 0,3%.

„Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile”, precizează INS.

În comunicările anterioare privind evoluţiile pe trimestrul I 2018, INS a raportat că producţia industrială a crescut cu 4,9%, iar afacerile din comerţul cu amănuntul au avansat cu 6,4%., aceştia fiind principalii indicatori care arată mersul economiei din perioada analizată.

Citește și: