Gandul.info
Dan Straut
1050 vizualizări 15 mai 2018

Transportatorii rutieri români care au achiziţionat camioane noi, inclusiv prin leasing, îşi pot recupera daunele provocate de cartelul camioanelor prin intermediul Financialright Claims GmbH, accesând platforma www.cartelcamioane.ro. Data limită pentru înregistrare este 31 mai 2018 şi pot fi înscrise numai camioanele care au fost înmatriculate începând cu ianuarie 2003 până la data de 31 decembrie 2016, au declarat oficialii UNTRR.

La data de 19 iulie 2016, Comisia Europeană a aplicat o amendă principalilor producători de camioane, deoarece Daimler (Mercedes-Benz), Volvo/Renault, Iveco, MAN şi DAF au fost găsiţi vinovaţi de constituirea unui cartel între anii 1997 şi 2011, în vederea stabilirii ilegale a preţurilor pentru camioanele medii şi mari. La data de 27 septembrie 2017, Comisia a mai aplicat o amendă unui alt producător de camioane, Scania, pentru participarea la cartelul mai sus menţionat.

Amenzile totale s-au ridicat la 3,7 miliarde de euro, iar în perioada următoare încep procesele pentru obţinerea de despăgubiri de la acest cartel al camioanelor, la care sunt invitaţi să se înscrie şi transportatorii români care se consideră prejudiciaţi.

Acţiunea în instanţă este asigurată de casa de avocatură Hausfeld Rechtsanwälte LLP, una dintre cele mai mari firme de avocatură din Europa şi SUA specializată în dreptul concurenţei. Hausfeld are un parteneriat cu UNTRR în România similar cu cel avut cu alte asociaţii ale transportatorilor rutieri din Uniunea Europeană, precum BGL (Germania), TLN (Olanda), SA (Suedia), Cesmad Bohemia (Cehia) sau Cesmad Slovakia (Slovacia).

„Pentru transportatorii rutieri din România, acţiunea juridică va avea loc în Germania, unde legislaţia este prietenoasă cu firmele afectate de înţelegerile de tip cartel. În sprijinul acţiunii transportatorilor rutieri se află şi ultimele decizii ale instanţelor din Germania. Astfel, în luna aprilie 2018, Curtea Districtuală din Hanovra şi Curtea Districtuală din Stuttgart au emis trei hotărâri împotriva membrilor cartelului de camioane”, au menţionat reprezentanţii casei de avocatură Hausfeld Rechtsanwälte LLP. În plus, „faţă de hotărârea de anul trecut a Curţii Districtuale din Hanovra, aceasta înseamnă că în prezent există patru hotărâri ale instanţelor germane care arată că producătorii de camioane sunt răspunzători în principiu de daunele provocate de înţelegerea de tip cartel”.

O estimare moderată pentru despăgubirile din cartelul camioanelor, incluzând dobânda, ar fi de cel puţin 10% din preţul camioanelor sau din ratele plătite la leasing.

Citește și: