Vasile Magradean
276 vizualizări 25 mar 2019

Corina Creţu a declarat, luni, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că în perioada 2021 – 2027 România va beneficia de 31 de miliarde de euro din fondurile politicii de coeziune şi dezvoltare regională, ceea ce înseamnă cu 8% mai mult faţă de perioada 2014-2020.

„România ar trebui să beneficieze la maximum de fondurile europene, este una dintre beneficiare. (...) Depinde de toate ţările, inclusiv de România, să valorifice toate oportunităţile care li se oferă şi să se pregătească pentru perioada 2021-2027. Sunt deja 12 ani de când România este stat membru al UE, după părerea mea a acumulat suficientă experienţă pentru a avea cele mai bune rezultate din 2021 încolo, dar şi pentru a nu mai avea scuze dacă vor continua să apară probleme legate de piederea banilor europeni. (...) Potrivit propunerii CE, în perioada 2021 – 2027 România va beneficia de 31 de miliarde de euro din fondurile politicii de coeziune şi dezvoltare regională, ceea ce înseamnă cu 8% în plus faţă de perioada 2014-2020. Sperăm ca propunerea să rămână aşa cum a fost înaintată de CE”, a spus Creţu.

În ceea ce priveşte disputa privind spitalele regionale, comisarul european pentru politică regională a subliniat că rămâne la latitudinea Guvernului dacă decide să răspundă afirmativ solicitărilor Consiliului Judeţean Cluj, de a avea în responsabilitate directă realizarea unei astfel de investiţii.

„Deocamdată, în Programul Operaţional Regional, beneficiarul este Ministerul Sănătăţii, noi suntem gata să schimbăm Programul Operaţional Regional. Nu este corect să dai vina pe Bruxelles pentru că, din punctul nostru de vedere, important este ca investiţiile să se facă, nu cine este beneficiarul final al acestor investiţii”, a conchis Corina Creţu.

Citește și: