Publicat

14

mai

2017

09:49

3886

vizualizări

Compania din România care, din lipsă de personal, a ajuns să lucreze cu deţinuţi. ”Închisoarea nu ne acordă câţi deţinuţi ne-am dori”

Dorel Goia, principalul acţionar al grupului TeraPlast din Bistriţia, spune că deficitul mare de personal l-a determinat să ajungă să caute oameni şi în închisori.

„Închisoarea nu ne acordă câţi deţinuţi ne-am dori, pentru că nu ne pot asigura paza formală a celor care lucrează la noi. Cei care lucrează în regim liber vin la serviciu ca orice om obişnuit, doar traversează strada, în vreme ce ceilalţi vin cu autobuzul. Odată, am folosit 40- 50 de deţinuţi la o construcţie.“

Migraţia de personal afectează din ce în ce mai puternic şi companiile din industria materialelor de construcţii, unde operează TeraPlast, care produce profile din materiale plastice.

„Am ajuns să avem muncitori care pleacă două luni vara, la cules în Germania, Italia sau alte ţări şi revin apoi, iar noi îi primim pentru că alţi oameni oricum nu avem.“

Un muncitor înalt calificat are în cadrul TeraPlast minimum 3.000 de lei net pe lună, a menţionat el.

CITEŞTE CONTINUAREA ÎN ZF

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Gică Popescu a "explodat". Ideea incredibilă lansată în spaţiul public de fostul mare fotbalist: "E o mutare politică! Proştii..."

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info